Iaurtul este de cele mai multe ori o alegere sănătoasă, însă, nu toate iaurturile sunt la fel. Există o diferență între un iaurt obișnuit și un iaurt cu probiotice, iar diferența constă în tipul de bacterii utilizat la fabricarea acestuia.
Procesul de transformare a laptelui în iaurt presupune folosirea unor bacterii. Aceste bacterii sunt de regulă Streptococcus thermophilus și Lactobacillus bulgaricus și sunt cunoscute ca și culturi starter, sau culturi de fermentație. Culturile starter sunt bacterii care transformă lactoza din lapte în acid lactic și creează textura și gustul unic al produsului. Culturile stater pe baza de bacterii se găsesc în toate iaurturile.
Iaurtul cu probiotice înseamnă și mai mult!
Probioticele sunt bacterii specifice care prezintă beneficii demonstrate în ceea ce privește sănătatea, dacă sunt consumate în cantități corespunzătoare. Când vorbim de un iaurt probiotic este important să avem în vedere că acest aport de bacterii specifice trebuie să se regăsească la sfârșitul termenului de valabilitate în produs.
Chiar dacă ambele iaurturi, atât cel obișnuit, cât și cel probiotic, conțin culturi starter, numai cel probiotic are în componență și bacterii care prezintă beneficii specifice în ceea ce privește sănătatea. Cu toate acestea, pentru a adânci gradul de confuzie, anumite produse pot pretinde că au în componență probiotice, chiar dacă documentația privind beneficiile asupra sănătății este insuficientă, sau conținutul de bacterii nu este prezent în produs la un nivel suficient de ridicat. În consecință, consumatorul trebuie să caute produse care evidențiază tulpina probiotică specifică folosită și numărul de celule aferent. Această informație poate fi găsită pe etichetă, sau pe website-ul producătorului.
Este foarte important să alegem bacteria probiotică potrivită
Tulpina LGG® este cea mai documentată, din punct de vedere științific, tulpină probiotică din lume, fiind subiectul a peste 1,100 publicații științifice. Tulpina Bifidobacterium BB-12® este de asemenea una dintre cele mai bine documentate tulpini probiotice a Chr. Hansen. BB-12® a fost utilizată atât singură cât și în combinație cu alte tulpini Chr. Hansen, în peste 200 de studii. Acesta este motivul pentru care la Chr. Hansen lucrează peste 70 de cercetători și oameni de știință, concentrați pe dezvoltarea probioticelor și a culturilor noastre – întotdeauna urmărind să perfecționeze și să ridice standardele în ceea ce privește inovația științifică.