Deschidem calea către lactate de ultimă generație

Centrul de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor al Novonesis, din Danemarca
aug. 22. 2025 05:53 GTM

Bun venit în noul nostru Centru de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor din Danemarca. Acest centru modern ajută producătorii de lactate din întreaga lume prin accelerarea procesului de inovație și prin furnizarea de soluții personalizate care răspund provocărilor actuale din industrie.

 

În mai 2025, am inaugurat noul nostru Centru de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor, cu o suprafață de 900m², în Hørsholm, Danemarca. Unitatea operează ca o fabrică de produse lactate, permițând colaborarea îndeaproape cu partenerii noștri pe tot parcursul procesului de producție – de la dezvoltarea de noi produse, până la lansarea comercială.

Având o capacitate mai mare și dispunând de tehnologie avansată, Centrul de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor facilitează de asemenea accesul la noi oportunități pentru producători, fie că vorbim despre explorarea posibilității de optimizare a randamentului și a rețetei, despre o funcționalitate mai bună a brânzeturilor, despre îmbunătățirea calității zerului – sau altele. Centrul de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor amplifică randamentul în toate domeniile, pentru ca producătorii să primească mai mult suport în dezvoltarea de produse lactate sănătoase și nutritive, adorate de consumatori.

  

Inovație rapidă, impact major

Noul Centru de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor și-a extins capacitatea, iar acest lucru înseamnă o aplicare mai eficientă și mai rapidă a inovației. Dispunând de mai mult spațiu și de un echipament avansat, cum ar fi vane suplimentare pentru brânzeturi și fermentatoare pentru iaurturi, ne putem susține clienții prin efectuarea unui număr mai mare de teste, mai precise, într-un timp mai scurt. Pentru că s-a ținut cont de flexibilitate atunci când a fost construit, în Centrul de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor pot fi simulate mai multe rețete și diferite tipuri de produse lactate proaspete și brânzeturi, ajutând astfel producătorii de lactate să testeze biosoluțiile noastre și să introducă mai repede pe piață noile lor produse.

Facilitatea este de asemenea echipată să răspundă noilor tendințe, ca de exemplu cererea în creștere privind produse lactate cu conținut ridicat de proteine, prin introducere unei linii de producție a iaurtului cu conținut ridicat de proteine.

Pe lângă dezvoltarea de produse inovatoare, abilitățile de co-creare ale Centrului de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor vor ajuta partenerii noștri să-și eficientizeze costurile, să-și crească productivitatea și să-și valorifice la maxim resursele. Producătorii de brânzeturi, de exemplu, pot folosi unitatea pentru a testa modul în care biosoluțiile ajung să îmbunătățească gustul, textura, termenul de valabilitate și randamentul - în timp ce își optimizează procesele de producție pentru a avea un impact mai mare împreună.

 

Noi standarde în industria lactatelor

La Novonesis, suntem mândri să punem la dispoziția producătorilor de lactate instrumente și expertiză care să le permită să prospere într-o industrie care evoluează mai rapid ca niciodată. Deschiderea Centrului nostru de Tehnologie Aplicată în Industria Lactatelor reprezintă mai mult decât o piatră de hotar; este un angajament pentru susținerea partenerilor noștri în demersul acestora privind modelarea viitorului produselor lactate.

Prin combinarea tehnologiei de ultimă generație, cu parteneriatul bazat pe expertiză și cu observațiile care pot fi puse în practică din industrie, construim soluții care reevaluează ce se poate obține în urma procesului de producție a lactatelor. Vă invităm să ne însoțiți în această călătorie către lactate de ultimă generație.  

Descoperiți cum biosoluțiile noastre vă pot ajuta să aveți succes pe piață. Vizitați Biosoluții pentru industria lactatelor | Novonesis, sau contactați reprezentantul dvs. Novonesis.